Romania a semnat acordul de guvernare deschisa in 2011, același an în care el a fost lansat, iar Timișoara a fost acceptată în Programul OGP Local în luna octombrie 2020.
Comitetul local de coordonare (CLC) este format dintr-un număr egal de reprezentanți ai societății civile și ai administrației publice și lucrează la elaborarea primului Plan Local de Acțiune (PLA).
Aderarea României încă din anul 2011 la Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă a exprimat dorința de a angaja politici necesare pentru a deveni un guvern mai deschis, mai responsabil și mai eficient. Până în acest moment 78 de țări au semnat acest parteneriat și derulează planuri naționale de acțiune prin care sunt implementate angajamente care respecta principiile OGP: transparență, participare, integritate, eficiență.
Timișoara este unul dintre cele 80 de orașe, la nivel internațional, care implementează metogologia de guvernare participativa, care presupune crearea unui plan local de acțiune (PLA), implementat de administrația locală în parteneriat cu societatea civilă.
Aderarea la principiile OGP și implementarea unui plan local de acțiune presupune parcurgerea câtorva etape.
Scopul activității
- Aprobarea principiilor și metodologiei OGP
- Crearea și aprobarea planului local de acțiune
- Implementarea și monitorizarea planului
- Rezultate măsurate și benefice pentru cetățeni